Cum să faceți ganache (cremă de ciocolată)

0
15

Ganache e de fapt o combinație de frișcă cu ciocolată amăruie. O cremă foarte folosită la prăjituri, extrem de gustoasă și simplu de preparat.

Ingrediente:

-Ciocolată neagră/amăruie , 250 g (procent de cacao minim 55%)
– Smântână dulce 32% (găsiți la Dorna/Milli) 200 ml
– Unt, 50 g, moale, la temperatura camerei

Cum procedați:

  1. Într-un bol rupeți ciocolată bucățele, adăugați untul moale.
  2. Frișca / smântână dulce o turnați într-o cratiță și puneți pe foc până începe să fiarbă.
  3. O turnați peste cicolată și unt.
  4. Amestecați ușor cu lingura și o lăsați în pace 7-10 minute.
  5. După acest timp luați un țel și începeți să amestecați cu mișcări circulare în cremă. Veți observa cum pe parcurs devine tot mai uniformă și densă.
  6. Cam așa ar trebui să fie gata de pus la rece

Trebuie să se răcească bine câteva ore, sau chiar peste noapte, la frigider.

Apoi e gata de folosit!